Peridotul este o piatră prețioasă foarte cunoscută și apreciată, ce se găsește în natură într-o singură culoare, și anume verde. Aceasta este considerată talismanul norocos celor născuți în Zodia Balanței. Cu toate că poate avea doar culoare verde, nuanțele sale pot fi foarte diferite, de la un verde-maroniu până la un verde-gălbui.
Nuanța peridotului este dată de procentul din fier aflat în acesta și de structura cristalină a pietrei. De fapt, culoarea de verde pur este foarte rar întâlnită, în general aceasta fiind gălbuie sau brună.
Pietrele de peridot care au o nuanță mai deschisă sunt denumite Crisolit. Dacă acesta are o culoare măslinie, i se mai spune și Olivina, de la cuvântul „Olive” care înseamnă ”măslin”. Această piatră prețioasă a fost foarte îndrăgită de-a lungul istoriei. De fapt, la un moment dat acesta ajunsese să fie chiar mai scumpă decât diamantele.
Pentru cine sunt potrivite aceste bijuterii cu peridot
Se crede că peridotul este o piatră foarte încărcată energetic și este considerată eficientă pentru a îndepărta forțele răului și deochiul. Cu toate că este cel mai potrivită pentru cei din zodia Balanței, este considerată o piatră potrivită pentru mai multe zodii, cum ar fi gemeni, leu, fecioară, balanță scorpion, capricorn dar și pești – se crede că aceste zodii pot beneficia din plin de efectele acestei pietre prețioase.
Se crede că peridotul folosește energia lemnului pentru a îmbunătăți vitalitatea și pentru a ajuta la dezvoltarea corectă a unei persoane atât din punct de vedere fizic cât și spiritual. Datorită culorii sale verde, se consideră ideală pentru a îmbunătăți starea de sănătate. În anumite concepte, cum ar fi în fenomenul Feng Shui, aceasta piatră este ideală pentru zona familiei, a sănătății, prosperității și a abundenței.
Peridotul este o piatră cu efect deosebit în special pentru cei din zodia Balanță, născuți între 23 septembrie și 22 octombrie.
Ce proprietăți au aceste bijuterii cu peridot?
Peridotul a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri, fiind apreciat pentru puterile sale protectoare și de a ține la depărtare forțele malefice. De-a lungul timpului, acesta a fost purtat în jurul gâtului la coliere sau pe post de brățări frumoase, la brațul stând, pe post de talisman norocos pentru a proteja de vrăjitoare, de spirite rele. Peridotul era de asemenea folosit de războinici pentru a învinge teama și pentru a avea mai mult curaj, având puterea de a calma o persoană. De asemenea, era folosită și de persoanele nervoase care doreau să se calmeze.
Se crede totodată că peridotul poate purifica diferite obiecte de energiile negative și poate ameliora trata problemele emoționale, sentimentul de vinovăție și chiar și obsesiile.
Multe persoane încă folosesc peridotul pentru a ameliora senzația de frică, depresia, gelozia și alte probleme psihice. Se crede că această minerală are puterea de a face purtătorul să devină mai responsabil, mai iertător și mai încrezător în propriile sale abilități. Datorită energiilor pozitive pe care el emană este adesea folosit pentru bogăție, sănătate, fericire și dragoste.
Vezi aici: Brățară pentru talismane, tip Pandora
Ce semnifică culoare verde a peridotului?
Indiferent că vorbim de o nuanță mai gălbuie sau mai brună, peridotul are la bază culoare verde, o culoare adesea asociată cu dezvoltarea, expansiunea, maturitatea, rezistența și bineînțeles, natura. Astfel, se crede că peridotul poate ajuta purtătorul să devină mai înțelept, luminându-i calea, ajutându-l să-și găsească drumul în viață.
Cu toate astea, fiecare nuanță se consideră că are propriile sale beneficii. De exemplu, în nuanțe mai deschide, peridotul ajută purtătorul să înțeleagă mai bine universul natural, să obțină perseverența necesară pentru a se regăsi. Poate ajuta purtătorul să se concentreze mai bine și îl face mai rezistent la provocările mentale.
În nuanțe mai închise, peridotul ajută purtătorul să se concentreze și să devină mai conștient de el însuși, să fie „cu picioarele pe pământ”. Astfel, în nuanțe închise este potrivit pentru cei ce doresc să studieze sau să înțeleagă mai bine anumite aspecte ale vieții.
Cum se formează peridotul?
Peridotul este o minerală adesea găsită în rocile mafic și ultramafic, ce se găsesc în lavă și în xenolitele peridotite ale mantalei, aduse de lavă la suprafață. Cu toate astea, cel de calitate, folosit în bijuteriile cum ar fi în talismanele de calitate poate fi găsit doar în cantități foarte mici. De asemenea, această minerală s-a observat că este prezentă și în meteoriți.
Acesta poate fi găsit în diferite forme iar compoziția sa poate varia semnificativ. Astfel dacă este format ca urmare a unei activități vulcanice, are de obicei o concentrație mai mare de litiu, nichel și zinc decât cel găsit în meteoriți. Cu toate că este un mineral abundent, peridotul de calitate este foarte rar întâlnit datorită instabilității sale chimice. În general, este găsit sub formă de boabe mici iar deseori este foarte deformat, neputând fi folosit în scopuri decorative.
Așadar, cu toate că este un mineral abundent, peridotul de calitate este foarte rar și foarte prețios.
Unde se găsește?
Conform istoriei, peridotul a început să fie extras din Insula Sf. Ioan din Marea Roșie, prin anul 300 î.Hr. În zilele noastre însă, principala sursă se află în rezervația San Carlos Apache. Aceasta este cea mai cea mai exploatată locație din Arizona. Mai poate fi găsit de asemenea și în Arkansas, Hawaii, Nevada, New Mexico, Kilbourne.
Peridotul galben-verzui a fost subestimat de-a lungul timpului, fiind considerat adesea o bijuterie neimportantă și ușor de obținut. Din acest motiv, era destul de ieftin. În general, era apreciat doar de cei născuți în luna august, fiind considerată piatra norocoasă pentru pentru aceștia. De-a lungul secolului, acesta a devenit din ce în ce mai puțin popular, devenint aproape nevaloros.
Recent însă, s–a descoperit că peridotul este de fapt o piatră cu totul deosebită și cu proprietăți excepționale. Multe persoane folosesc această piatră nu doar frumuseții sale deosebite ci și a proprietăților pe care le are. Este adesea considerată o piatră ce atrage succesul, fiind purtată de persoanele ce doresc să avanseze în carieră sau în diferite situații, uneori chiar și în dragoste. Indiferent că aceste bijuterii cu peridot sunt purtate datorită proprietăților sale sau pur și simplu pentru frumusețea lor, un lucru e clar – pot fi benefice pentru tine, ajutându-te să îți îmbunătățești look-ul.