Despre Opal – Proprietățile și Caracteristicile Acestei Pietre Prețioase

inel-din-opal

Opalul este considerată una din cele mai frumoase pietre prețioase din lume ce cuprinde toate culorile spectrului vizibil, făcând bijuteriile ce conțin această piatră cu adevărat deosebite. Strălucirea sa o depășește pe cea a diamantului și se crede că are rolul de a amplifica emoțiiile purtătorului, oferind stabilitate, prosperitate, noroc, dragoste și pace purtătorului. Este adesea considerată piatra nativilor lunii octombrie.

Unde a apărut și cum se formează opalul?

Sunt mai multe teorii despre cum se formează piatra de opal, însă cea mai populară este faptul că se formează atunci când apa ploilor se infiltrează în rocile bogate în siliciu din regiunile uscate și semideșertice, cum ar fi în Australia. După ce majoritatea apei se evaporă, rămâne un amestec de apă și siliciu ce se cristalizează și astfel se formează opalul.

Unii cred că opalul a apărut inițial în India, deoarece de acolo au fost aduse în Europa primele exemplare. Numele său provine din cuvântul „opalios” din greacă, ce înseamnă „schimbător la culoare”. Multe civilizații antice susțineau că această piatră are puteri supranaturale. De exemplu, grecii o foloseau a-i feri sau a-i vindeca de boli, în timp ce în Roma antică această simboliza dragostea și speranța. Romanii i-au dat acestei pietre numele „opalus”, ce înseamnă „piatră prețioasă”.

Chiar și după căderea Romei, în Evul Mediu, multe popoare au continuat să o considere o piatră cu puteri magice, majoritatea crezând că aduce noroc. Una din credințele mai ciudate din această perioadă era că dacă piatra de opal este învelită într-o frunză de dafin, aceasta poate face purtătorul să devină invizibil.

piatra-de-opal

Unul din motivele pentru care era considerată atât de specială și misterioasă este faptul că de-a lungul istoriei nu s-a știut exact cum se formează acestea. În timp ce Beduinii credeau că aceasta cade din cer în timpul furtunilor, Arabii susțineau că se formează atunci când fulgerele lovesc pământul.

În Europa, opalul era o piatră ce simboliza puritatea, speranța și adevărul, fiind considerată una din cele mai magice și misterioase pietre datorită culorilor impresionante pe care le are aceasta.

Unde se găsește piatra de opal?

Având în vedere că această piatră este extrem de rară, nu este exploatată pe cale industrială. Este găsită pe toate continentele, dar în proporție de 97% provine din Sudul Australiei, mai exact din Coober Pedy. Lightning Ridge este unul din cele mai renumite orășele pentru producerea opalului negru, una din cele mai rare tipuri de opal. De fapt, Australia este în general principala sursă în care se pot găsi toate tipurile de opal. De exemplu, opalul alb este găsit în general în White Cliffs din New South Wales dar și în Mintabie, Andamooka și Coober Pedy, în Australia de Sud.

Opalul Boulder este găsit într-o singură locație în întreaga lume, mai exact în Queensland.

inel-vechi-cu-piatra-opal

De asemenea, opalul se mai găsește în cantități importante și în satul Wegel Tena din Etiopia, în provincia Wollo. Pietrele găsite în această zonă variază în culori: de la alb, galben, portocaliu, maro și roșu până la culori mai închise cum ar fi culoarea ciocolatei. Tot în Etiopia mai poate fi găsit și opalul negru, în provincia Shewa. Opalul de foc mai poate fi găsit și în Querétero, un stat din Mexic, în culorile galben, portocaliu și roșu.

Majoritatea din aceste mine sunt destinații turistice de succes, cu toate că traseul până la acestea este în general dificil. Cu toate că au mai fost găsite exemplare și în Europa Centrală, Honduras, Indonezia, Madagascar, Peru, Turcia și SUA, cantitățile nu sunt la fel de mari ca în zonele menționate mai sus.

Caracteristicile opalului

După cum spuneam, această plantă se formează din amestecul de apă cu siliciu. Cu toate că majoritatea exemplarelor au un procent de 3-10%, unele pot avea până la 20% apă. Piatra se formează în general în apropierea izvoarelor termale, la temperaturi scăzute. Aceasta are un indice de duritate între 5 și 5.5 pe scara Mohs și o densitate de 2-2.25.

 

Tipuri de pietre opal

Opalul este atât de îndrăgit datorită tuturor culorilor pe care le are acesta. Există 2 tipuri principale de astfel de pietre ce pot fi găsite în natură: opalul prețios și cel comun.

Opalul prețios este alcătuit din sfere microscopice ce se disfracționează pe măsură ce undele luminoase se deplasează între acestea. Această piatră conține mai multe culori, unele din cele mai comune fiind alb, verde iar în pietrele mai rare se poate vedea chiar și negru.

Totodată, opalul poate fi de mai multe feluri, fiind împărțit de experți în 5 categorii diferite:

  • Opalul alb sau deschis la culoare: această piatră este semi-transparentă și prezintă un joc de culoare pe un fundal alb sau gri deschis.
  • Opalul negru: această piatră este opacă și are un joc de culoare pe un fundal negru sau închis la culoare.
  • Opalul de foc: aceasta este transparentă sau semi-transparentă, având culori cum ar fi maro, galben, portocaliu sau roșu. Este cunoscut sub numele de „opal mexican” și nu prezintă jocuri de culoare.
  • Boulder opal: Această piatră are un joc de culoare pe un fundal deschis și poate fi atât opacă cât și transparentă.
  • Opalul de apă: aceasta poate fi transparentă sau semi-transparentă și are un fundal clar. Prezintă cel mai frumos joc de culori dintre toate tipurile de pietre.

Ce proprietăți energetice și spirituale are opalul

Se crede că opalul este o piatră prețioasă cu efect vindecător ce ajută la tratarea bolilor la nivelul ochilor, a pielii, a părului dar și la echilibrarea nivelului de apă din organism.

Cât despre proprietățile sale spirituale, mulți susțin că această piatră poate îmbunătăți conexiunea spirituală cu Divinitatea. Este considerată piatra nativilor lunii octombrie, așadar se crede că aceasta aduce noroc în special dacă este purtată de persoanelor născute în această lună, ce sunt în zodia Balanței. Se crede că are rol protector, că aduce noroc și că ajută purtătorul să își atingă potențialul.

Acestea fiind spuse, fiecare tip de piatră are propriile sale proprietăți și indicații energetice. De exemplu:

  • Opalul negru activează primele două chakre, amplificând experiențele spirituale trăite. Se crede că aceasta sporește activitatea sexuală.
  • Opalul alb eliberează câmpurile energetice, crește starea de bine și scade nivelul de stres.
  • Opalul de foc protejează împotriva pericolelor și ameliorează efectul tulburărilor emoționale. Este considerată piatra perfectă pentru cei ce vor să se elibereze de trecut. Cât despre efectul său medicinal, unii susțin că aceasta echilibrează secreția glandelor suprarenale.
  • Opalul Albastru este o piatră ce se crede că poate îndeplini dorințele. Aceasta schimbă percepția celui ce o poartă, făcându-l să vadă dincolo de lumea fizică, să perceapă minunile din natură ce stau la baza vieții.
  • Opalul Verde se crede că ajută la purificarea și întinerirea purtătorului. Totodată, are rolul de a întări relația cu partenerul și de a echilibra emoțional persoana ce poartă piatra.

Cum îngrijim piatra de opal

Opalul este o piatră cu o duritate destul de redusă, asemănătoare cu cea a sticlei, așadar trebuie tratat cu grijă. Acesta poate fi curățat folosind apă caldă și săpun. Precum și în cazul altor bijuterii, se recomandă utilizarea unei periuțe cu perii fini pentru curățarea spațiilor mai înguste.

Având în vedere indicile mic de duritate, aproape orice altă bijuterie îl poate zgâria sau sparge, motiv pentru care nu se recomandă să fie purtat împreună cu alte accesorii. De asemenea, trebuie evitată expunerea sa la soare sau căldură deoarece poate pierde apa din compoziția sa, devenind mai fragil și pierzându-și culoarea.

Nu este recomandat să îl porți atunci când folosești produse chimice sau detergenți pentru a curăța casa. Totodată, trebuie dat jos atunci când produse cosmetice sau parfumuri.

Opalul este o piatră prețioasă extrem de frumoasă ce se formează când apa se amestecă cu siliciul din roci. Aceasta este îndrăgită datorită luminilor pe care le are. Totuși, are un indice de duritate scăzut, de doar 5-5.5 pe scara Mohs, motiv pentru care se recomandă multă grijă pentru întreținerea sa.

În timp ce unele persoane o poartă pur și simplu pentru culorile sale frumoase pe care le reflectă, altele o poartă datorită proprietăților sale, crezându-se că aduce noroc și echilibrează spiritual și emoțional organismul. Indiferent de motivul pentru care dorești să o porți, un lucru e sigur: este o piatră deosebită de inspiră mister și frumusețe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *